Sensul vieții  – Alfred Adler

Sensul vieții  – o cercetare de psihologie individuală

Alfred Adler

• Omul știe mai multe decât înțelege.
• Noi nu suntem influențați de ’’realități’’, ci de opinia noastră despre realități. Fiecare poartă în sine o ’’opinie’’ despre sine și despre îndatoririle vieții. O linie de viață și o lege de mișcare care îl domină fără ca el să le înțeleagă, fără ca el să-și dea seama de ele.
• Orice cercetare corectă a unei personalități trebuie să țină seama de felul în care personalitatea este structurată de sentimentul de inferioritate, de tendința spre reușită, de sentimentul social.
• Structurarea afectivă a unui stil de viață în torentul dezvoltării este opera unui copil.
• Dacă este răsfățat de către mamă, copilul refuză să-și extindă sentimentul social asupra altor persoane, tinde să se ferească de tatăl său și de alte persoane care nu îi oferă același nivel de afecțiune.
• Orice succes sau eșec depinde de stilul de viață, de opinia pe care omul și-o face despre viața sa.
• În dorința lor de a fi priviți ca adulți, mulți copii adoptă mai ales defectele decât calitățile adulților, deoarece lucrul acesta li se pare mai ușor decât să servească societatea.
• ’’Protestul viril’’, este conceput ca un complex de superioritate clădit pe un complex de inferioritate.
• Modul în care cineva se mișcă este sensul vieții. Mișcarea devine formă.
• A fi om înseamnă a te simți inferior. Sentimentul de insuficiență este o suferință pozitivă și dăinuie cel puțin atâta timp cât o problemă, o nevoie, o tensiune nu și-au găsit rezolvarea.
• Copilul se află sub influența cerinței imperioase a acestei dezvoltări ascendente, care incita la creștere a corpului și psihicului său.
• Orientarea spre reușită se menține mereu, cu toate că scopul său, de îndată ce se concretizează în torentul lumii, îi prescrie fiecărui individ o altă direcție.
• Sentimentul de inferioritate domină viața psihică și se observă în mod clar sentimentul de imperfecțiune, de neîmplinire și în permanentele eforturi ale oamenilor.
• Viața pretinde rezolvarea problemelor colectivității și astfel orice comportament este orientat spre viitor, chiar dacă primește de la trecut mijloacele de construcție. Insuficienta pregătire pentru problemele vieții este întotdeauna rezultatul lipsei sentimentului social.
• Scopul superiorității personale se află în opoziție cu colaborarea.
• În cazul oricărui eșec avem de-a face cu simptome care s-au dezvoltat dintr-un sentiment de inferioritate, vizând un complex de superioritate, în prezența unui factor exogen care cerea mai mult sentiment social decât individul a acumulat în copilărie.
• Nimeni nu cade atât de ușor în mrejele tentației cum cade copilul răsfățat.
• Cele trei mari probleme ale vieții (societate, muncă, iubire) vor putea fi rezolvate aproximativ corect de către acei oameni pentru care a devenit vitală strădania pentru colectivitate.
• Termenul nevroză – orice manifestări care dau la iveală trăsături de caracter negative.
• Influența lumii exterioare sunt materialul de construcție pe care copilul îl utilizează la zidirea personalității sale.
• Nevroză : o încercare de a evita un rău mai mare, o încercare de a menține cu orice preț aparența valorii, dar în același timp dorința de a atinge acest scop fără a plăti vreun preț.
• Pregătirea deficitară își are originea în prima copilărie și poate fi ameliorată prin cunoaștere.
• Dispoziția nevroticului se modelează în expresul ’’da, însă’’. În ’’da’’ se ascunde recunoașterea sentimentului social, în ’’însă’’, retragerea și securitatea sa.
• Fiecare dintre noi a trăit pe propria piele faptul că a avea dreptatea de partea sa este izvor de necazuri.
• Problema iubirii este o problemă socială care nu va putea fi rezolvată de acela care manifestă prea puțin interes față de ceilalți și care nu are sentimentul că participă la dezvoltarea umanității.
• Copiii care plâng mult sunt copii răsfățați.
• Relația mamă-copil este de cea mai mare importanță pentru dezvoltarea sentimentului social.
• Psihologia individuală susține că există o constituție fizică înnăscută, însă ea a constatat că ’’constituția psihică’’ se manifestă în primii trei ani până la cinci ani de viață sub forma unui prototip psihic, care deja include în el legea de mișcare a individului și își datorează forma sa vitală forței creatoare a copilului, care utilizează ca material de construcție ereditatea și influențele mediului.
• Deoarece orice formă de expresie psihică este una de jos în sus, de la o minus-situație la o plus-situație, atunci putem considera că orice expresie a unui proces psihic este o împlinire a unei dorințe.
• Visul-reacție intenționată a stilului de viață.
• Comparațiile sunt mai potrivite să trezească sentimente decât o explicație propriu-zisă.
• Când vorbim de virtute, ne referim la cineva care colaborează, iar când vorbim de viciu avem în vedere pe cineva care tulbură colaborarea.