Dansul furiei – Harriet Lerner

Dansul furiei

Harriet Lerner

• Mânia este ceva ce simțim. Toți avem dreptul să simțim ceea ce simțim.
• Noi cultivăm vinovăția pentru a nu ne conștientiza propria furie.
• Femeile care se ceartă ineficient sunt de obicei cele care depun eforturi lipsite de succes pentru a schimba o persoană care nu vrea să se schimbe.
• Problemele neabordate din familia apropiată nu fac decât să ne alimenteze focul furiei în alte relații. Este uimitor cât de des pornim la luptă fără să cunoaștem scopul războiului. Dacă nu învățăm să ne folosim mânia mai întâi pentru a ne clarifica propriile gânduri, sentimente, priorități și alegeri, putem cădea cu ușurință în capcana unor cicluri nesfârșite de certuri și învinuiri, care nu au nici un rezultat.
• Pe de o parte vrem să fim indivizi separați, independenți, persoane autosuficiente; pe de altă parte căutăm senzația de a fi conectați, de a fi intimi cu cineva, de a aparține unei familii sau unui grup. Noi toți avem nevoie atât de ’’eu’’ cât și de ’’noi’’, care se hrănesc reciproc și-și conferă sens unul altuia.
• Contramișcările sunt încercarea inconștientă a celuilalt de a restabili vechiul echilibru al relației. Contramișcările sunt o formă de manifestare a anxietății, dar și a apropierii și atașamentului. Când ne confruntăm cu o contramișcare, treaba noastră este să ne menținem clară poziția.
• Identificarea problemelor reale nu este un lucru ușor.
• Putem să ne îndepărtăm de certurile ineficiente numai dacă renunțăm la fantezia de a-l schimba sau controla pe celălalt. Numai atunci putem recâștiga puterea care este cu adevărat a noastră, anume cea de a ne schimba pe noi.
• Singura persoană pe care o putem schimba și controla suntem noi.
• Autoobservarea este procesul de a vedea interacțiunea dintre noi și ceilalți și de a recunoaște că felul în care se comportă ceilalți cu noi are legătură cu felul în care ne comportăm noi cu ei.
• Când o femeie clarifică problemele și își folosește furia pentru a se îndrepta spre ceva nou, atunci are loc schimbarea.
• Jocul ’’cine a început’’ : căutarea începutului unei secvențe, unde scopul este a proclama care persoană este de vină pentru comportamentul amândorura. Dar știm că această interacțiune este un dans circular, în care comportamentul unui partener perpetuează și provoacă purtarea celuilalt. Acest dans circular nu are început și nici sfârșit. Întrebarea este : ’’cum ieșim din acest dans ?’’ – Cum să schimb să schimb pașii mei în dansul circular ?
• – Așa o protejezi? Participând la certuri care nu duc nicăieri și nevorbind niciodată direct despre problema reală. Preferi să te cerți cu mama ta, în loc să-i spui care este poziția ta.
• Independență înseamnă că ne definim clar propriul sine în anumite chestiuni importante din punct de vedere afectiv, dar ea nu înseamnă distanță afectivă.
• Îi învățăm pe alții exact lucrurile pe care noi avem mai mare nevoie să le învățăm.
• Pentru a învăța să ne folosim eficient furia trebuie să renunțăm la unele lucruri : la a-i învinui pe cei pe care îi considerăm a fi cauza problemelor noastre și despre care credem că nu contribuie la fericirea noastră. Trebuie să renunțăm la noțiunea că este de datoria noastră să-i schimbăm pe alții sau să le spunem cum să gândească, să simtă, să se comporte.
• O altă persoană nu ne poate ’’face’’ să ne simțim vinovați; poate numai să încerce
• Furia este ceva ce simțim.
• Dacă nu ne cunoaștem istoria familiei noastre, este probabil să repetăm tipare din trecut sau să ne revoltăm nechibzuit împotriva lor, fără să ne fie foarte clar cine suntem cu adevărat, cum de semănăm cu unii membri ai familiei și cum de suntem diferiți de alții, și cum este mai bine să procedăm în propria viață.
• Suntem responsabili pentru comportamentul nostru. Dar nu suntem responsabili pentru reacțiile altora.
• Unele relații prosperă din confruntările dure. De îndată ce o relație s-a închis într-un tipar circular, întreg ciclul se va schimba atunci când cineva își asuma responsabilitatea de a-și modifica rolul din secvență.
• A învăța să observăm și să ne schimbăm comportamentul ține de iubirea de sine, care nu poate exista într-o atmosferă de autocritică sau de autoculpabilizare.
• Când ne folosim energia emoțională primară pentru a ne rezolva problemele, le preluăm și pe ale altora. Atunci când suprafuncționăm pentru o altă persoană, sfârșim prin a ne înfuria foarte tare.

• Odată ce într-o relație se stabilește un tipar, el este preluat de ambele părți.
• A învăța cum să nu fii de ajutor cere o anumită atitudine față de relații și abilitatea de a atinge adevăratul echilibru între forțele de separare și cele de coeziune
• A face un pas înapoi și a-i permite celuilalt să se lupte cu propriile probleme, nu este identic cu retragerea emoțională.
• Nu este posibil să schimbăm gândurile și sentimentele copiilor noștri. Aceasta nu este treaba noastră. A încerca așa ceva, va împiedica eforturile copilului de a-și defini un ’’eu’’ clar și separat în sânul familiei.
• Când ne înfuriem, tindem să considerăm că problema ține de oameni mai degrabă decât de tipare.
• Dacă nu observăm și nu înțelegem cum operează triunghiurile noastre, furia noastră ne poate menține captivi în trecut și nu ne slujește drept stimulent și ghid pentru a întreține relații mai productive în viitor.
• Numai după ce începeți să schimbați o relație o puteți vedea cu adevărat.
• Ne pierdem sinele atunci când nu ne susținem poziția în chestiuni importante pentru noi.
• Înainte de a vă exprima, adresați-vă următoarele întrebări :
• – Ce anume mă înfurie la situația asta ?
• – Care este de fapt problema aici ?
• – Unde mă situez ?
• – Ce doresc să realizez ?
• – Cine este responsabil pentru ce ?
• – Ce anume vreau să schimb ?
• – Care sunt lucrurile pe care le voi face și pe care nu ?
• Fiecare este responsabil pentru propriul comportament.
• Dacă aveți o problemă cu cineva, folosiți pronumele ’’eu’’ (Eu cred, Eu simt, Eu sunt preocupată de…). Lăsați-i pe ceilalți să vorbească în nume propriu.