Vindecarea copilului interior – Stefanie Stahl

VINDECAREA COPILULUI INTERIOR

STEFANIE STAHL

• Orice om are nevoie de un spațiu unde să se simtă protejat, în siguranță și dorit. Orice om tânjește după un loc unde să se poată destinde și unde să se poată simți el însuși.
• Copilul interior este suma experiențelor noastre, bune și rele, întipărite în copilărie, pe care le-am trăit alături de părinții noștri.
• Pe plan conștient, suntem adulți independenți, care își croiesc singuri drum în viață. Pe plan inconștient, copilul din noi ne influențează decisiv percepția, simțirea, gândirea și acțiunile mult mai mult decât o face rațiunea noastră.
• Copilului din noi îi este asociată viața nostră emoțională: teama, suferința, tristețea, furia, dar și bucuria, fericirea și iubirea.
• În paralel, există eul matur, denumit opțional și ’’adultul interior ’’. În această instanță psihică este cuprinsă înțelegerea noastră înțeleaptă și rațională, deci gândirea noastră
• Eul matur acționează în mod conștient și intenționat.
• Chiar dacă am avut o copilărie fericită, în fiecare din noi există o parte rănită. Nevoile noastre psihice fundamentale rămân neschimbate pe parcursul vieții. Acestea sunt :
• – Nevoia de apartenență;
• – Nevoia de autonomie și control;
• – Nevoia de satisfacere a plăcerii, respectiv de evitare a neplăcerii;
• – Nevoia de încredere în sine, respectiv de recunoaștere;

• Este important să-i ’’dăm cuvântul’’ copilului umbră din noi, pentru a ne da seama care sunt punctele noastre slabe, așa-numitele declanșatoare.
• Percepția unei situații influențează ceea ce simțim, gândim și facem.
• Cu ajutorul rațiunii noastre, știm că am obținut deja multe în viață, că putem fi mândrii de noi și că, de fapt, suntem OK, deși copilul-umbră se simte mic și acum.
• Distragerea atenției, oricât de banal ar suna, este una dintre cele mai eficiente căi de ieșire dintr-o stare de spirit negativă.
• Sentimentele ne arată cât de importanta sau de neimportantă este, pentru noi, o problemă. Teama ne avertizează de un pericol și ne motivează să-l evităm. Tristețea ne explică faptul că am pierdut sau nu putem obține ceva important. Rușinea ne arată că am încălcat o normă socială sau personală. Bucuria ne arată ce dorințe avem. Când un om e detașat de sentimentele lui, atunci nu este în contact nici cu nevoile lui.
• În cazul convingerilor tale negative, nu e vorba de realitate, ci de realitatea ta subiectivă, care a fost marcata în tine, cel puțin parțial, de eșecurile educaționale ale părinților tăi.
• Majoritatea greșelilor pe care le facem în viață sunt urmări ale convingerilor noastre negative.
• Pătrunde în adâncul propriei tale ființe, ca să vezi ce vârstă are copilul-umbră din tine.
• Mecanismele de apărare se împart în : adaptare, retragere sau supracompensare. E foarte important să apreciezi mecanismele tale de apărare. În copilărie, au fost oportune și rezonabile. Când ai fost copil, te-ai adaptat mentalității părinților tăi. Sau te-ai răzvrătit împotriva lor. Până și în prezent, te străduiești foarte mult ca, uzând de mecanismele tale de apărare, să te protejezi de tine însuți și de ceilalți.
• Există o singură problemă: copilul-umbră din tine nu a înțeles faptul că acum ai crescut. El trăiește în continuare în realitatea din trecut.
• Reprimarea este ’’esența tuturor mecanismelor de apărare’’, pentru că întreaga autoapărare se bazează, în fond, pe alungarea senzațiilor pe care nu vrem să le resimțim, respectiv perceperea celor pe care vrem să le resimțim.
• Când îmi reprim însă problemele, nu le pot prelucra, iar dacă le reprim un timp prea îndelungat, acest lucru poate duce la o acumulare a problemelor în fața cărora, la un moment dat, nu mai pot închide ochii.
• Nevoia noastră de apartenență este însoțită de teama puternică de a fi respinși.
• Ești singurul responsabil pentru fericirea ta în viață, la fel cum sunt și părinții tăi pentru fericirea lor. Nu ai venit pe lume pentru a corespunde așteptărilor semenilor tăi. Explică-ți că fiecare decizie pe care o iei te duce mai departe pe drumul tău. Dacă rămâi însă pe loc, atunci nu te poți rătăci, dar nici nu ajungi undeva.
• E nevoie să ne dăm seama întotdeauna când simțim și acționăm prin prisma copilului-umbră din noi.
• Copilul-lumină este o stare de spirit interioară, pe care o iubim cu toții.
• Trăim cu iluzia că restul oamenilor, evenimentele și situațiile produc sentimente în noi.
• Adultul știe, ce e de făcut. Copilul-umbră este cel care se teme de schimbare, afectându-i astfel adultului capacitatea de acțiune. De obicei, din teama de eșec. Deoarece, atunci când îmi asum responsabilitatea pentru acțiunile mele, trebuie să mă expun riscului de a suferi un eșec.
• Trăirea inutilității produce depresie.
• Fericirea este o abilitate care poate fi antrenată ca un mușchi.
• Să-ți pui mereu întrebarea de ce te-ai îndrăgostit de acest om.
• Poți schimba doar un lucru de care ești conștient.
• Cu toții ne dorim recunoaștere. În loc să aștepți pasiv laudele, începe, în mod activ, să le împarți.
• Când te exprimi deschis și-ți exprimi deschis dorințele, celalalt știe cum să te abordeze.
• Dă-ți seama când trebuie să renunți.
• E foarte important să separi interpretarea de fapte.
• Ascultarea este puntea spre empatie. Interesează-te cu adevărat de ceea ce spune celălalt.
• Asumă-ți răspunderea pentru tine însuți. Nu-l pune pe partenerul tău în conversație să-ți ghicească gândurile.
• Controlul este reacția la teamă.
• Să poți suporta un eșec e prețul libertății de decizie. Când îți delegi deciziile părinților sau partenerului, de teama permanentă a unui eventual eșec al deciziilor tale, rămâi dependent.
• Ca să nu fac ceva, consum mai multă putere a voinței decât ca să fac ceva.